În martie, indicele FAO care urmărește modificările lunare ale prețurilor internaționale pentru alimentele cel mai frecvent tranzacționate a înregistrat în medie 172,2 puncte, în scădere cu 4,3% față de februarie, au transmis cei de la FAO, joi, 2 aprilie 2020.
Prețurile mondiale la alimente s-au contractat brusc, susțin analiștii FAO, ca urmare a reducerii cererii pe fondul efectelor pandemiei COVID-19, dar și a scăderii prețurilor la petrol la nivel mondial.
Potrivit analiștilor FAO, cele două cauze ale creșterii negative de prețuri la alimente sunt generate de așteptările de încetinire economică, în condițiile în care guvernele implementează restricții concepute să răspundă la criza din domeniul sănătății.
„Scăderile de preț sunt determinate în mare parte de factori care țin de cerere, nu de ofertă, iar factorii de cerere sunt influențați de perspectivele economice din ce în ce mai deteriorate”, a declarat Abdolreza Abbassian, economistul senior al FAO.
Cea mai mare scădere a fost reprezentată în acest context de indicele FAO pentru prețurile la zahăr, care este cu 19,1 la sută mai mic față de luna precedentă.
„Cauzele includ cererea mai mică de consum în afara casei, generată de măsurile de restricționare a mobilității impuse de mai multe state, precum și cererea mai mică din partea producătorilor de etanol din cauza scăderii abrupte a prețurilor la petrolul brut”, afirmă specialiștii FAO.
Indicele FAO al prețurilor uleiurilor vegetale s-a diminuat și el cu 12,0 la sută într-o lună, în principal din cauza scăderii prețurilor la uleiul de palmier, generată de prăbușirea prețurilor la petrolul brut și a creșterii incertitudinilor cu privire la impactul pandemiei asupra piețelor petroliere din întreaga lume.
Prețurile pentru uleiul din soia și rapiță au urmat și ele aceeași tendință, susțin cei de la FAO.
„Prețurile petrolului au scăzut cu mai mult de jumătate în ultima lună, ceea ce catalizează un impact descendent mare asupra biocombustibililor, care sunt o sursă importantă de cerere pe piețele de zahăr și uleiuri vegetale”, a precizat în acest context analistul FAO, Peter Thoenes.
Indicele FAO pentru prețurile la carne a scăzut cu 0,6 la sută, condus de scăderea cotațiilor internaționale pentru carnea de ovine și bovine, pentru care disponibilitățile la export sunt mari și capacitatea comercială diminuată de blocajele logistice. Cotațiile pentru carnea de porc au crescut în schimb pe fondul cererii globale crescute și blocării unor puncte de procesare de către restricțiile privind circulația lucrătorilor.
Indicele FAO pentru prețurile la produsele lactate s-a contractat cu 3,0 la sută, determinat de scăderea cotațiilor și a cererii globale de import pentru praf degresat și lapte integral, datorată în mare măsură unor perturbări în lanțurile de aprovizionare a produselor lactate, din cauza măsurilor de izolare care vizează controlul răspândirii COVID-19.
Conform precizărilor analiștilor FAO, indicele aferent prețurilor la cereale s-a contractat cu 1,9% față de februarie și s-a situat aproape de nivelul său din martie 2019.
Prețurile internaționale la grâu au scăzut, susținute de efectele generate de oferta globală mare, precum și de perspectivele favorabile pentru culturile actuale care au depășit efectul creșterii cererii de import din Africa de Nord și de unele mici limitări la export impuse de Federația Rusă.
Prețurile la porumb s-au contractat și ele pe fondul ofertelor mari și a cererii mult mai slabe din partea sectorului de biocombustibili.
Singurele creșteri constatate de analiștii FAO au fost la prețurile internaționale la orez. Acestea s-au majorat pentru a treia lună consecutiv, din cauza creșterii rezervelor de către unele state, stimulate de îngrijorările cu privire la pandemie precum și de informațiile care anunțau că Vietnamul ar putea introduce interdicții la export – informații pe care guvernul le-a infirmat între timp.
Previziunile FAO pentru producția mondială de grâu a acestui an rămân neschimbate față de luna precedentă, la un nivel aproape de recordul anului trecut, care, împreună cu rezervele suficiente, vor ajuta la protejarea piețelor alimentare de perturbările generate de efectele #coronacrizei.
În raportul cu privire la cererea și oferta de cereale din această lună, lansat tot joi, 2 aprilie 2020, FAO și-a majorat estimarea pentru producția mondială de cereale din 2019 la 2,721 miliarde de tone, cu o creștere de 2,4 la sută față de 2018.
În funcție de tip, estimările din 2019 ale FAO se situează acum la 1,445 miliarde tone pentru cereale grosiere, 763 milioane tone pentru grâu și 512 milioane tone pentru orez (bază măcinată).
În timp ce întreruperile localizate, mai ales din cauza problemelor logistice, reprezintă provocări pentru lanțurile de aprovizionare cu alimente pe unele piețe, durata și amploarea anticipată este puțin probabil să aibă un efect semnificativ pe piețele alimentare globale, a declarat FAO.
Previziunile FAO pentru producția mondială de grâu din 2020 nu s-au schimbat față de luna trecută și este de 763 de milioane de tone, susțin analiștii organizației aflate sub umbrela ONU.
Ei spun că se așteaptă la producții mai scăzute în Uniunea Europeană, Ucraina și Statele Unite ale Americii, compensate de creșterile de producție anticipate în Federația Rusă, India și Pakistan, chiar dacă infestările cu lăcuste în ultimele două țări ar putea tempera creșterea prevăzută.
Pentru porumb, cea mai importantă cereală grosieră, recolte-record sunt așteptate în Brazilia și Argentina, iar producția de porumb din Africa de Sud este de așteptat să se recupereze puternic după seceta de anul trecut. În alte țări, deciziile de însămânțare pot fi influențate de scăderea prețurilor internaționale la porumb.
Previziunile FAO pentru consumul mondial de cereale pentru sezonul 2019-2020 au fost revizuite în creștere ușoară anuală de 1,2 la sută, până la un total de 2,722 miliarde tone.
Se estimează că, la finele anului, stocurile mondiale de cereale se vor contracta cu opt milioane de tone de la nivelurile lor de deschidere, împingând raportul stoc-utilizare la 30,7%, ceea ce este considerat în continuare un nivel confortabil.
Se preconizează că nivelul comerțului mondial de cereale va crește cu 2,3 la sută față de anul precedent, ajungând la 420 milioane tone.
Săptămâna trecută, la summit-ul G20, directorul general al FAO, QU Dongyu, le-a transmis liderilor naționali „să se asigure că comerțul agricol continuă să joace un rol important în asigurarea securității alimentare globale” și să evite măsurile care împiedică fluxurile comerciale care stau la baza sistemelor de aprovizionare cu alimente.
FAO monitorizează îndeaproape prețurile și problemele logistice pentru mărfurile alimentare, urmând să alerteze țările cu privire la problemele emergente care ar putea agrava potențialele perturbări ale aprovizionării cu alimente în timpul pandemiei.
Sursă foto: Pixabay/Jan Mesaros/caracter informativ